Mai puțin, dar mai bun: cum bei vin ca un cunoscător
E prima duminică din ianuarie și pe blatul din bucătărie a rămas un rând de sticle goale pe care nu le-a dus încă nimeni la reciclare. Te oprești în fața lor o clipă mai mult decât ai vrea. Nu pentru că ar fi multe — sărbătorile au fost sărbători, asta e — ci pentru că, citindu-le etichetele, îți dai seama că nu îți amintești gustul niciuneia. Au trecut prin pahar, au însoțit o masă, s-au terminat. Atât. Iar undeva printre ele a fost și sticla aceea bună, pe care ai deschis-o în seara în care se vorbea tare și nimeni nu a observat-o.
Din senzația asta se naște, în fiecare ianuarie, valul de „Dry January". Oameni care își promit o lună întreagă fără alcool, ca pe o penitență pentru decembrie. Nu avem nimic împotrivă — o pauză face bine oricui. Dar bănuim că problema nu a fost niciodată cantitatea în sine, ci lipsa de atenție. Și că soluția nu e neapărat să nu bei deloc, ci să bei mai rar și mult mai bine.
Nu îți cere nimeni să renunți
Există un ton insuportabil în discuțiile despre alcool în ianuarie: jumătate predică, jumătate reclamă la suc de țelină. Nu îl vom folosi aici. Vinul nu e un viciu de care trebuie să te dezbari, ci una dintre cele mai vechi forme de plăcere civilizată pe care le are omul la dispoziție. Problema apare abia atunci când încetează să fie plăcere și devine reflex — când deschizi ceva marți seara pur și simplu fiindcă e marți seara.
Propunerea noastră pentru ianuarie e mai simplă și mai puțin eroică decât o lună de abstinență: o singură sticlă pe săptămână. Una singură. Dar una pe care ai ales-o intenționat, pe care o deschizi într-o seară anume, cu mâncarea potrivită lângă ea și cu telefonul lăsat în altă cameră. La sfârșitul lunii vei fi băut considerabil mai puțin decât în decembrie. Și îți vei aminti fiecare pahar.
Ce se schimbă când treci de la trei sticle la una
Aritmetica e în favoarea ta și e prima surpriză. Trei sticle mediocre de șaizeci de lei costă o sută optzeci de lei și nu îți lasă în memorie absolut nimic. O sticlă de o sută patruzeci de lei, aleasă cu cap, costă mai puțin și îți oferă cu totul altceva: un vin care are un loc de origine, un an, un om care l-a făcut și o poveste care se simte în pahar. Diferența dintre cele două nu e, de fapt, de preț. E de intenție.
A doua surpriză e cât de repede ți se ascute gustul. Când bei mult și distrat, toate vinurile roșii ajung să semene între ele, iar albele devin, generic, „vin alb". Când bei rar și atent, începi să distingi lucruri pe care acum o lună nu le observai: aciditatea care îți face gura să lase apă, tanina care se strânge discret pe gingii, mineralitatea aceea de piatră udă și coajă de citrice pe care o găsești în albele din Chablis și aproape nicăieri altundeva.
Domaine Daniel Dampt – Chablis 2023
vin alb sec, Burgundia · 140 lei
Cel mai clar exemplu de mineralitate pe care îl poți pune în pahar ca să înțelegi, dintr-o înghițitură, ce înseamnă tensiune într-un vin alb.
Vezi produsul →Cum înveți să guști, nu doar să bei
Nu ai nevoie de un curs. Ai nevoie de trei minute de răbdare la începutul fiecărei sticle. Toarnă puțin, cam o treime de pahar, și ține-l în mână un moment înainte să bei. Prima dată miroși fără să rotești paharul — așa prinzi aromele cele mai volatile, cele care dispar primele. Apoi rotești și miroși din nou. Aproape întotdeauna vinul îți spune altceva a doua oară.
Când guști, ține vinul în gură mai mult decât ți se pare firesc și fii atent nu la aromă, ci la structură. E ascuțit sau rotund? Îți usucă gura sau ți-o umezește? Se termină imediat sau rămâne acolo zece, cincisprezece secunde? Persistența e cel mai onest indicator de calitate pe care îl are un amator la dispoziție. Vinurile bune nu pleacă repede.
Sergiu Nedelea, somelierul care alege fiecare sticlă din selecția Winedom, spune că cel mai util exercițiu pentru cineva care vrea să învețe e să bea aceeași sticlă în două seri diferite. Trage dopul, bea două pahare, pune vinul la frigider și reia a doua zi. Vei descoperi că s-a schimbat: s-a deschis, s-a rotunjit, uneori a pierdut din prospețime. Iar tu vei fi înțeles, fără niciun efort teoretic, ce înseamnă aerarea și de ce contează. Un Chianti Classico bine făcut e ideal pentru exercițiul ăsta, fiindcă se transformă vizibil de la o seară la alta.
Tenuta Casenuove – Chianti Classico DOCG 2019
vin roșu, Toscana · 145 lei
Aciditate vie, vișină și ierburi uscate: roșul care te învață ce înseamnă echilibru, fără să ceară o ocazie specială.
Vezi produsul →Ritualul face jumătate din plăcere
Temperatura e cea mai ieftină îmbunătățire pe care i-o poți aduce unui vin și, în același timp, cea mai des ignorată. Albele se servesc reci de-a dreptul, la zece-doisprezece grade, dar nu la temperatura din frigider, unde amorțesc și își pierd parfumul. Roșiile se servesc la șaisprezece-optsprezece grade, adică mai reci decât camera ta de iarnă cu caloriferul pornit. Un Chianti băut la douăzeci și trei de grade pare alcoolic și greoi; același vin la șaptesprezece devine proaspăt și precis. Un sfert de oră la frigider înainte de masă rezolvă tot.
Paharul contează la fel de mult, iar aici nimeni nu îți cere o colecție. Un singur model universal, cu cupa amplă și buza subțire, e suficient pentru absolut tot ce vei bea anul acesta. Restul e decor. Și, dacă vrei un singur gest care schimbă seara, pune vinul pe masă lângă mâncare, nu separat: vinul bun se explică cel mai bine în prezența unui fel de mâncare.
O sticlă bună nu înseamnă neapărat una scumpă
Pragul de la care vinul devine cu adevărat interesant e mai jos decât se crede. Undeva pe la o sută zece-o sută cincizeci de lei începe zona în care producătorii mici, cu podgorii proprii și randamente mici la hectar, își pot permite să facă vin serios, nu doar vin corect. Peste două sute cincizeci de lei intri în teritoriul emoției și al ocaziilor rare, care e minunat, dar nu e obligatoriu pentru o marți seara reușită.
Iar dacă ianuarie e luna în care vrei să înveți ceva, alege deliberat sticle diferite între ele, nu variații pe aceeași temă. Un alb tensionat din Burgundia, un roșu toscan cu aciditate vie, ceva din Piemont, ceva din sudul Franței. Patru sticle, patru lumi, o lună. E un curs de degustare mai bun și mai ieftin decât multe dintre cele plătite — și, spre deosebire de ele, se ține acasă, la masa ta.
Dacă reții un singur lucru
Nu numărul sticlelor face diferența, ci atenția cu care le deschizi. Alege una singură pe săptămână, servește-o la temperatura potrivită și dăruiește-i primele trei minute. Punctul de plecare îl găsești în vinurile albe seci, în vinurile roșii seci sau direct în selecția făcută de Sergiu, iar comanda ajunge la tine cu livrare în toată România, în 48 de ore.
